În data de 17 iulie 2023, scena mobilă a ajuns la Brașov cu spectacolul „Legenda din Hamelin. O posibilă istorie a sașilor”. Ne-am bucurat tare mult să ne întâlnim cu publicul brașovean, sentiment pe care l-am simțit venind și din partea acestora!
Entuziasmul spectatorilor din Brașov a fost copleșitor. Toate locurile au fost ocupate, motiv de mândrie și de recunoștință pentru fiecare membru din echipă – de la oamenii din spatele scenei, până la cei de pe scenă. Conexiunea care s-a creat între spectatori și actori a fost una profund emoționantă, care validează necesitatea demersului nostru și ne confirmă împlinirea misiunii noastre: aceea de a aduce mai aproape de oameni poveștile sașilor.
Aventura abia a început, așa că rămâneți aproape! Suntem atât de entuziasmați pentru tot ce urmează!